Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a transferat în primul trimestru al anului   fonduri nerambursabile pentru agricultură și dezvoltare rurală în valoare de 256.127.735,29 euro către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale, beneficiari ai Planului Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

 

„AFIR încheie primul trimestru al acestui an cu plăți totale care depășesc 1,3 miliarde de lei – echivalentul a peste 256 de milioane de euro – într-o perioadă în care experții AFIR au făcut analiza dosarelor complexe ale proiectelor de investiții, verificări pe teren, cercetări ale soluțiilor tehnice aplicate de beneficiari, atât documentar, cât și fizic. Și asta imediat după ce la finalul anului 2025 am reușit să încheiem Programul Național de Dezvoltare Rurală prin care am efectuat plăți totale de peste 65 de Miliarde de lei (echivalentul a 12,76 Miliarde de euro).

Plățile decontate de AFIR în primele trei luni ale anului prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 și prin Schema de energie regenerabilă aferentă Fondului de Modernizare susțin financiar investițiile în exploatațiile agricole, industria de procesare, infrastructură de bază și de acces din mediul rural (drumuri comunale, alimentare cu apă, canalizare), acțiunile și investițiile finanțate prin LEADER, precum și compensarea pierderilor de venit pentru fermierii care au accesat intervențiile de mediu și climă. a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

 

Din întreaga sumă plătită de AFIR în intervalul 1 ianuarie – 31 martie 2026, contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este de aproximativ 207 milioane de euro, iar cofinanțarea de la Bugetul de Stat se ridică la 36,4 milioane de euro. Din aceste fonduri au fost plătite 150.461.764,35 euro fermierilor care beneficiază de plăți compensatorii de mediu și climă prin intervențiile prevăzute de PS 2027. Pentru proiectele de investiții în pomicultură, în exploatații zootehnice, în unități de procesare a materiei prime, în infrastructura și în sisteme de irigații, dar și pentru tineri fermieri și grupuri de producători AFIR a transferat 92.889.725,12 euro în conturile beneficiarilor respectivelor investiții.

 

Suplimentar, în această perioadă s-au efectuat plăți de 12.776.245,82 euro din Fondul de Modernizare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și al industriei alimentare.

 

Reamintim că fondurile europene nerambursabile acordate prin FEADR sunt rambursate către beneficiari doar după ce sunt verificate conform procedurilor în vigoare și autorizate la plată de către experții AFIR, pe baza cererilor de plată depuse on-line de fermieri, procesatori, autorități și organizații locale din zonele rurale, beneficiari ai proiectelor de investiții, precum și pe baza cererilor depuse la APIA de fermierii care au aplicat pentru intervenții de mediu și climă. Sumele aferente sunt plătite de AFIR în conformitate cu contractele de finanțare încheiate și cu angajamentele asumate