Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-14 „Investiții în fermele de mici dimensiuni” este acum disponibil pe pagina de internet www.afir.ro și poate fi consultat în vederea pregătirii dosarului cererii de finanțare.
Depunerea dosarului prin care se vor solicita fondurile nerambursabile se realizează on-line pe pagina de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în perioada sesiunii de primire a proiectelor care va fi deschisă după cel puțin 15 zile de la publicarea Ghidului solicitantului.
Fermierii pot beneficia prin DR-14 de o finanțare nerambursabilă care ajunge până la 50.000 de euro/ proiect, intensitatea sprijinului fiind de cel mult 85% din totalul cheltuielilor eligibile. Beneficiarii eligibili pentru a primi finanțare în cadrul intervenției DR-14 sunt micii fermieri, cu excepția persoanelor fizice, a căror calitate va fi verificată în baza de date IACS - APIA din care reiese și codul exploatației înregistrate pentru entitatea economică a solicitantului.
Investițiile care vor primi finanțare prin DR-14 trebuie să asigure construirea sau modernizarea construcțiilor cu destinație agricolă sau necesare în fermă, amenajarea facilităților de gestionare adecvată a gunoiului de grajd, dezvoltarea unităților de condiționare, depozitare și procesare de la nivelul fermei, inclusiv comercializarea și marketingul propriilor produse agricole.
De asemenea, sunt eligibile cheltuielile care vizează achiziționarea de mașini agricole specializate și echipamente noi, asigurarea accesului la utilități în cadrul exploatației agricole, înființarea și modernizarea echipamentelor pentru irigații în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de fermă, doar ca o componentă secundară a proiectului. Toate tipurile de investiții care se vor finanța în cadrul intervenției DR-14 sunt detaliate în Ghidul solicitantului.
În vederea pregătirii documentației de depunere, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-14 sunt disponibile pe pagina Agenției, www.afir.ro, în cadrul secțiunii Finanțare sau accesând următorul link: Detalii și Anexe DR 14 - Portalul AFIR - informații PS 2027 și depunere proiecte Online
Intervenția DR-14 „Investiții în fermele de mici dimensiuni” este finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și cofinanțată de la Bugetul de Stat, gestionate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.