Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa 1 a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, cu finanțare prin intervenția DR-23 din Planul Strategic 2023 – 2027.

Dezbaterea publică pentru acest document este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site. Astfel, toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la data de 2 iulie 2024 pe adresele de e-mail consultare@afir.ro sau relatii.publice@afir.ro, precum și pe adresa pndr@madr.ro

Ghidul precizează plafonul maxim de 65% din totalul cheltuielilor eligibile pentru finanțarea nerambursabilă acordată unui proiect și care nu poate să depășească 10 milioane de euro pentru investițiile de înființare în sectorul panificație și de cel mult 3 milioane euro pentru celelalte tipuri de investiții.

Dintre tipurile de investiții care se pot finanța prin intervenția DR-23, amintim: fabricarea produselor lactate, fabricarea înghețatei și a sorbetului, fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie, fabricarea macaroanelor, tăieţeilor, cuşcuşului şi altor produse făinoase similar. Totodată, sunt eligibile pentru sprijin fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a produselor zaharoase, fabricarea condimentelor şi ingredientelor sau fabricarea băuturilor, cum ar fi berea.

Ghidul solicitantului și anexele aferente sunt disponibile pe pagina Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică accesând link-ul Dezbatere publică - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.