Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru decontarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Fermierii pot depune cererile de finanțare începând cu data de 2 octombrie 2023, ora 9.00 până la data limită de 15 decembrie 2023, ora 16.00.

Fondurile disponibile pentru cea de-a cincea sesiune aferentă submăsurii 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sunt în valoare de 21.378.798 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de solicitanți.

 Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei linii de finanțare este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de către fermier.

În această sesiune pot fi depuse cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă din anul 2022 și pentru culturile de primăvară din  anul 2023) și sectorului zootehnic (pentru polițele încheiate în 2023).

Depunerea cererilor de finanțare se realizează pe platforma https://online.afir.info.