Potrivit definiției prevăzute în Ghidul solicitantului, prin achiziție simplă se înțelege dobândirea, în urma aplicării unei proceduri de licitație, respectiv de selecție de oferte/conform bazei de date cu prețuri de referință, publicată pe site-ul AFIR, de către beneficiarul privat al finanțării prin PS 2023-2027 a unor bunuri cum ar fi tractoare, mașini, utilaje și instalații tehnologice fără montaj și servicii, precum cel de consultanță, dacă este cazul, prin atribuirea unui Contract de achiziție.
Prin urmare, având în vedere această definiție prezentă în Ghidul Solicitantului, pentru ca un proiect să fie încadrat pe componenta (alocarea distinctă) aferentă „achizițiilor simple”, trebuie să prevadă exclusiv investiții care se încadrează în această definiție.
De asemenea, proiectele care prevăd lucrări de construcții și/sau montaj sau achiziția unor echipamente care implică operațiuni de montaj/instalare și care nu necesită autorizație de construire, potrivit prevederilor Legii nr. 50/1991, nu se încadrează pe alocarea distinctă „achiziții simple” ci pe una din celelalte trei componente, conform modalității de încadrare din Ghidul Solicitantului.
Notă clarificare privind încadrarea pe componente DR -14
21 august 2026, 12:20